Personal 29 Iul 2009 06:38 am

PRINT SAU CERSETOR

Ce ne diferentiaza?
Societatea, felul cum ne vad ceilalti, luxul de a avea un loc de munca sau doar ce a mai ramas din sufletul nostru.
Uneori devi cersetor impotriva propiei vointe, pierderea locului de munca, a locuintei, cei dragi iti intorc spatele cand esti deja la pamant te ajuta sa treci pragul  psihologic spre disperare. Zici ca asta nu ti-se intampla tie, maine o sa fie mult mai bine, te redresezi cumva, incerci tot ce e uman posibil sa devii iar OM dar viata de obicei cand iti intoarce un obraz are grija sa il intoarca si pe celalalt, necazurile se dau la set.
Ca femeie tanara poate m-as descurca mai usor daca corpul imi permite, ai zice dar de ce nu te duci la munca, numai daca nu vrei nu muncesti… salariul minim pe economie de 600 RON ar asigura traiul decent pe o saptamana.
Cati patroni nu ofera aceasta suma…pobabil benzina lor pe cateva zile….se uita in ochii angajatului cand stie ca ii da suma asta? Oare doarme bine noaptea?
Este criza..oameni cu studii superioare lucreaza la firme de paza, pazesc un loc de veci in care posibil sa se odihneasca tot un smecher, femei cu copii de mana ofera sex ptr o suma de nimic…sa traim bine.
Un slogan ne diferentiaza de animale, nu capacitatea de a gandii sau a discerne ce vrem sa facem cu propria viata in continuuare, mai mult de 90% suntem constienti cu nu vom iesi la pensie de la actualul loc de munca, ne bucuram ca azi am mancat, ca luna asta am platit intretinerea si ca lux personal ne-am achitat creditul la banca pe luna in curs.
Nu mai visam concedii …privim cu jiind o pereche de adidasi intr-o vitrina de firma cu renume, ne amintim ca si copilul nostru ar dori unii, lasa ca tenisii inca il mai tin, bine ca nu ploua.
 Privesc cu rusine pe strada oameni care intorc capul
in alta directie cand trec pe langa o patiserie , nu isi permit un covrig…poate ca un om cu suflet ar da unul si lor dar sigur nu ii observa nimeni.
Print sau cersetor…ma uit in mine…sunt bogata, zambesc, inca ma simt OM, pot intinde o mana sau o cana cu apa fara sa imi fie rusine de mine, daca gresesc e iertabil, nu astept iertare de la oameni, doar EL o poate face, si stiu ca nu sunt mai rea ca altii.
Print…ce te face special? O masina…o casa…un job bine platit…de cand nu ti-ai mai sunat bunica?…..de cate ori iti ajuti mama cand are nevoie?…….iubim si apreciem valoare unei persoane doar cand o pierdem, priveste la oameni macar un minut pe zi, ochii lor, tristetea din ei, daca nu ai cu ce sa ajuti ofera macar un zambet si vor sti ca cineva i-a vazut si pe ei, ca inca m-ai exista nu au devenit invizibili din cauza conditiei umane mizerabile.
 

Personal 22 Iul 2009 06:27 am

DUPA UN AN

Din plictiseala am intrat pe un site ptr gagici, un sondaj de opinie avea ca tema "ce crezi femeile se masturbeaza?"
Am zambit, multe o fac dar nu recunosc..motivul, pudice sau parerea celor din jurul lor s-ar schimba daca ar stie ca ea se masturbeaza.
Unele nici nu au curajul sa vb despre asta, educatia primita, conceptii invechite sau pierderea statutului de "dna".
Parerea mea personala: faptul ca ma masturbez este o refulare fizica si psihica, o cunoastere a propiei feminitati, a propiului corp, de aceea
de cele mai multe ori obtinem mult mai repede orgasm de unii singuri.
Nu e ceva rusinos, chiar daca o fac singura sau cu altcineva, real sau virtual, cu web sau fara, poate ramane doar masturbat si nu o putem
definii ca dragoste dar numai ce simti conteaza.
Dc prejudecata ca sa nu recunosc…ba recunosc nu ma face mai putin femeie, mai putin respectata ca om, nu am destul tupeu sa o fac si in fata sotului meu, nu ca nu i-ar place cred, poate as deveni formala, nu as vrea sa vada placerea reala de pe chipul meu.
Nu doar un barbat poate oferi placere, nu este feminism doar ca singuratatea te poate face sa apelezi si la autosatisfacere.
E de preferat sa o faci singur decat cu persoana oarecare care te poate face sa suferi fizic sau sufleteste.Si atata timp cat ai 2 maini, ce faci cu mana ta e bun facut

 

Personal 22 Iul 2008 10:30 pm

RAI SAU IAD?

  TEXT SCRIS DE RADUKU:
Iubirea,cel mai dulce lucru care il poti gusta vreodata. O lume in care intra multi dar putini ies cu bine,putini isi dau seama si o integ asa cum trebuie. Iubirea este un paradis zugravit cu vorbe calde,mangaiere,alintare cu clipe frumoase,momente placute. Dezamagirea in iubire face ca toate lucrurile minuntate,toate placerile,toate visele sa dispara intr-o clipa si persoana care ti-a fost draga si ai avut incredere in ea sa o inlaturi. Un lucru crunt,groaznic,dar cand esti dezamagit iti plange sufletul cu lacrimi de sange. Intr-o cplipa se naruie totul. Te intrebi apoi de ce  s-a intamplat asta?. E  o intrebare retorica. O poti pune pe seama sorti,pe seama ghinionului,pe seama neinspiratiei. Nu ai raspuns la aceasta intrebare care te macina inauntrul tau si pe care o porti pretutindeni. Incerci sa-ti aduci aminte ce a fost frumos crezand ca o sa-ti fie mai bine,ca o sa te mai linisteasca si o sa te impaci cu gandul ca ce a fost frumos nu s-a uitat si nu se va uita vreodata. Cu aceasta incercare iti faci mai mult rau. Dai sufletului o

palma

mai tare si mai tare. Il faci sa se rupa. Iti aduci aminte si ai vrea sa mai traiesti acele clipe cand te simteai deasupra tuturor si iubirea iti spunea ca toata lumea e a ta si ca vei fi fericit dea pururea. Te gandesti cata tristete iti poate oferi un sentiment care ar trebuie sa-ti ofere contrariul. Cum poti sa plangi ca ai iubit?uneori plansul din iubire este absurd. Trebuie sa fii mandru ca ai iubit si ca ai fost iubit. Asta a fost,asa a fost sa fie. Nu mai are niciun rost regretul. Ai fost dezamagit exact cand aveai mai multa nevoie de cineva drag care sa te sustina. Viata uneori e prea grea ,dar trebuie sa stii cum sa-ti distribui dragostea sis a nu pui totul la suflet

Personal 09 Iun 2008 12:03 am

PTR EL

 

 Mi-ai zis ca nu ma vezi fericita…nu sunt in adancul sufletului meu…nu o sa fiu niciodata..sunt fragmente de fericire…le inod, se dezleaga..le vad capetele cum aluneca in ciuda vointei mele.
De ce nu sunt?
Ptr ca nu ma cunosc pe mine insami destul de bine, nu stiu ce vreau sau ce ma face fericita cu adevarat.
Nu ma pot elibera de obsesii, sa ma relaxez, sa ma bucur de cel care este langa mine si sa traiesc clipa.
Ma intreb mereu…de ce este langa mine, ce a gasit el la mine ptr ca eu nu vad nimic, dar mai ales cand o sa plece..imi stric singura cheful de viata.
Nu ma regasesc ptr ca ma impiedic de nimicuri, de oameni de nimic, de rutina si de tot ce imi umple ziua si viata.
Sa ma rup…tie ti-a fost usor, greu, doar tu sti, doar de asta sunt sigura, eu sunt lasa, lasa sa fac ceva ptr mine, anii trec…asa mi-ai zis…stiu.
Ce regret?
Ca zilnic te fac sa suferi, ca nu dispar cumva, ca a fost superb nu regret, de ce ma doare daca nu mai simt nimic?
De ce ma simt murdara, mica si sufletul mi-e varza?
Nu ai de unde sti, iti arat doar rautatea din mine golul care ma cuprinde, ma las tarata si mai adanc in mizerie de oameni care nu ma merita si care doar ma fac sa sufere.
Nu plang ca s-a terminat.ma bucur ca s-a intamplat candva sa fi in viata mea.Multumesc.
ps. si a mai murit o bucata din sufletul meu……mii de cioburi.

Personal 06 Apr 2008 06:39 am

AS VREA

Un prieten bun e ca un sutien : greu de gasit, confortabil, sprijinitor, te tine strans, si intotdeauna aproape de inima ta.
Ploua. E devreme dar ceasul biologic imi da trezirea..sau poate picaturile de ploaie care se aud cum lovesc tabla de pe casa.
Mi-ar place sa stau afara si sa imi beau cafeaua, sa simt mirosul ploii pe florile  de cires inflorite, sa aud un caine cum latra aiurea in departare parca trezindu-ma la realitate.
Am multi prieteni dar visez la o prietenie neconditionata, o relatie in care sa aiba sinceritate, spiritualitatea sa ne identificam unul cu celalalt.
Imi doresc sa pot vorbi cu el despre orice chiar si lucruri intime, vise si realitati, sa nu trebuiasca sa explic mult sa ma inteleaga usor, sa nu ma justific pentru faptele mele traite.
Dar imi doresc sa ii simt gandurile, sa fie o chestie mai mult telepatica ca o resfrangere in oglinda sufletului in care cuvintele nu isi au rostul.
Oricum ..greu..oamenii se schimba in timp , la inceput din inconstienta incercam sa impresionam, sa parem altii decat suntem,cat captam interesul celuilalt si pe urma obosim si devenim NOI.
O prietenie adevarata nu are sex sau varsta, poti gasi un prieten si intr-un copil de 14 ani sau intr-un om de 80.
Nu gradul de cultura sau conditia sociala  il poate face mai bun, simtirea lui…daca simte ceva ptr tine..ca om.
Sa nu minta de dragul aparentelor doar ca sa te faca sa te simti bine…sa fie cumplit de sincer.
Si cred ca atunci cand exista implicari sexuale sau chiar dragoste prietenia moare, incepi sa te interiorizezi si sa nu mai poti spune tot ce simti.
A quoi bon tant damis? Un seul suffit quand il nous aime (La ce bun atatia prieteni? Unul singur e de ajuns, daca ne iubeste !)
 

Personal 01 Mar 2008 11:06 pm

LA FEL

Vreau sa fiu singura , sa pot merge unde vreau fara sa dau raportul sau sa fiu nevoita sa mint, sa ma bucur singura de pasii si gandurile mele.
Egoism …da, am nevoie de oamenii din jurul m eu doar cand am un inters sau ma simt prea singura, atunci de ce ma vreti alaturi, nu stiti ca sunt doar o jigodie?
In mintea mea sunt doar eu, fara o masca, fara sa pup in cur, acolo sunt cum vreau eu fara sa mimez fericire sau placere.
Nu mai numar zilele si ma bucur de kakaturile marunte din viata mea, de oamenii de nimic care nu ma cunosc si nici nu imi doresc sa ii cunosc, de id care daca vor ma saluta daca nu ma trateaza tot ca pe un id, de pasii care mi-i tarasc pe strada in sila .
Da, asta mi-e sila, de tot,toti, de rutina si de zile care trec si umplu viata mea.

Personal 17 Feb 2008 10:54 pm

ELE

Femeile…cand ne gandim la ele multi le vad ca pe un lucru fragil,delicat fiinte dependente de cei din jur, dar de cele mai multe ori sub masca de fiinta angelica se ascunde o femeie puternica si independenta.
De ce nu o vedem de prima data..ptr ca sunt considerate de societate inferioare barbatilor, doar daca sunt foarte atractive sunt remarcate si reusesc mai usor in viata, dar mai mereu raman in umbra unui "el".
Un sot ar zice: este pertenerul de viata cu care imparti bucuriile si necazurile, cu care trebuie sa existe comunicare respect si lioalitate.
Asta in cazul ideal, un barbat si-ar dori o persoana careia trebuie sa-i acorzi afectiune, siguranta,stabilitate, dragoste si timp..timp sa se simta  femeie si iubita.
Cand devenim oare  o povara pentru ei?
Sau care este limita dintre umilinta si dragoste?
Cand ne daruim total si nu mai exista cuvantul "eu",devenim robotii care se daruiesc ptr ca totul sa fie bine, sa mearga viata inainte in formatul de familie, lumea sa vada ca esti o mama si o sotie minunata.
Dar "femeia" mai exista?
In timp iti pierzi identitatea dar nu ai curajul sa o recunosti, obosesti si uneori te doare cand vezi fericirea altora, ptr ca sunt lasa sa spun stop, sa incep o viata noua,nu ca societatea ne condamna ca mame singure, dar statutul in sine  este egal cu curva.
In majoritatea casniciilor destramate femeia este cea invinuita, ea nu a stiut sa tina o casa, sa isi satisfaca sotul sa il faca fericit, ea nu a stiut sa taca si sa se umileasca toata viata.
El e suficient ca aduce leafa , ca exista,  ca vede lumea ca ai un sot…cati tati se intreaba daca au mancat copilul lor si ce, ce a facut la scoala, daca il doare ceva sau are nevoie de ceva.
Multi uita si in ce clasa este copilul sau data lui de nastere…dar stiu ca au copil si asta e suficient.
O mama face multe sacrificii , suporta umilinta, tacerea, nelinistea si de multe ori sufletul ei se culca trist…ne bucuram ca suntem sanatosi si ca putem duce o viata de roboti si maine.

Personal 06 Feb 2008 09:29 pm

A MEA

Obosita.
Ma simt ca un burete care absoarbe tot, oboseala, stres, nervi, minciuni si f multa munca.
O privesc atent, rade doar ea stie de ce, poate de la melodia care canta la televizor sau in mintea ei ceva o amuza.A mai crescut, s-a inaltat, s-a ingrasat de la medicamente, face trei ani si opt luni si zilnic devine mai zapacita.
Nu am cum sa fac comparatie cu alti copii de seama ei daca sunt la fel de activi sau dezvoltati fizic.
Nu vorbeste, inca astept o minune, medicul ei sustine tot autism , poate are dreptate poate nu, doar Dumnezeu stie.Imi spunea ca este o boala a copilariei si ca nu exista boala la adulti, am tacut, ma credea doar o idioata prin felul cum imi vb si se purta, nu am contrazis-o, dar exista si adulti, nu sunt mediatizati si majoritatea se inchid in lumea lor.
Citesc pe forumurile despre autism mai mereu, cu toate ca nu se scrie des, nu se stie motivul de la care apare boala, tratamentul este mai mult o speranta, substante care ajuta creierul, vitamine si aminoacizi, si multe care au efectul sa reduca violenta si agresivitatea.
Iar m-am lovit de sistemul medical facut la intamplare, dupa lungi insistente la telefon doctorita respectiva ne-a primit, chestia s-a intamplat acum aproape 3 luni, era frig dar nu ninsese doar plouase si era pamatul ud. Am asteptat-o aproape doua ore in curtea spitalului, era de garda si mai avea pacienti.
In curte era un spatiu de joaca, la inceput asteptarea a fost placuta, dar ingetasem noi ca adulti dar ea copil, a inceput sa planga, vroia acasa.
Intr-un final fericit ne-a venitul randul, zgribulita am intrat in cabinet, este o sectie de neuro ptr copii, spital, mizerie conditii de kkt.
Doamna doctor parea plictisita, era trecut de pranz, consultase de la 7 dimineata, in sila mai mult mi-a zis sa imi aduc fiica in cabinet. Nu a vrut sa intre, s-a speriat, i-am spus dnei, care a zis cu jumatate de gura ca o sa iasa ea afara, ca de..o scot la aer.
I-a aruncat niste chei ca o jucarie la un caine sa ii studieze reactiile, sunt eu idioata dar ce sa vezi la niste chei, ca zdrangane, normal dar la un copil de un an poate ii captezi atentia dar Andreea e deja mare, trebuie vrajita cu lucruri mai interesante, nebagand-o in seama a zis ca da, sigur este autism.
Ca un copil se bucura cand este in parc…da, dar nu dupa 2 ore de stat in frig si nemancata.
Nu i-a mai zis nimic doar  o privea, m-a chemat inauntu sa discutam doar noi doua, ca sa imi zica sa recunosc ca e bolnava sa nu mai neg si sa fac CEVA.
CEVA in viziunea ei se traduce asa: sa ii scot certificat de handicapata, sa ma las de serviciu si sa o duc  in centre speciale ptr autisti unde iti vine randul cand au locuri, chiar si dupa sase luni, sa beneficiez de serviciile pe care statul roman le ofera la handicapati.
Am vrut sa o intreb daca ea are copii, nu i-a placut de mine dar sentimentul era reciproc, i-am raspuns ca POATE este autism nu  neg dar sunt supozitii, la absolut nici o analiza nu iese autismul pot intreba orice savant, e o boala noua, in testare inca, si merg pe bajbaite chiar si cu medicatia.
Un grup de englezi pocaiti de "buna credinta" au adus si in Romania sistemul Aba, adica iti dau ce vrei tu dar imi dai ceva la schimb si nu te las de capul tau, incerci sa te impui.
Decizia mea: medicatia pe care am dorit-o eu, ce am citit si de la alti parinti ca a dat rezultate, i-am refuzat certificatul de handicap si inclusiv centrul ei de destepti.
Poate am gresit dar e copilul meu, ii fac tratament, i-am chemat logoped acasa, imi platesc singura tot ptr ca daca ar apare in fisa ei medicala autism, clar e terminata, fisa se duce la gradinita unde si asa nu e primita ca nu vorbeste , pe urma la o scoala care mereu ar trebui sa fie ptr handicapati. Mai sper in minuni si in Dumnezeu si nu ma dau batuta chiar daca mai obosesc si eu.
Logopeda s-a uitat in gura ei si a zis ca mai mult ca sigur este de la ata de sub limba ca este prea scurta si dura si sa o taie, o sa fac si asta sa vad daca exista vreo schimbare, mi-a confirmat si stomatologa ca nu s-a inselat logopeda, deci mai sper.Ma uitam la tv la o emisiune despre autism unde zicea ca 80%din cazurile unde un copil are autism parintii divorteaza, lucru real, si in cazul meu ma lupt doar eu. Dar Andreea mananca singura cu lingurita, advarat doar ce vrea ea, inclusiv ciorba cu paine, isi tine banana  si mananca singura, nu se imbraca dar intinde fiecare membru, stie ce urmeaza dar i-e lene, de mers se descurca dar oboseste si e invatata de mamaie prin taxiuri, la oala face doar la mamaie cu mine nu vrea ptr ca nu am rabdare, deci pampersi, si in rest prostiile specifice varstei ei.
Nu musca si se bate, nu e pierduta in spatiu sau in lumea ei, nu face gesturile tipice bolii cu mainile sau fixatii pe un obiect e sociabila si foarte pupacioasa si mancacioasa.
O idioata ma intreba de ce nu mai fac un copil ca poate ala iese bun, minte dementa, nu as iubi-o mai mult nici sanatoasa fiind, e un copil minunat si nu as schimba-o ptr nici un alt copil, e speciala si e singurul lucru bun care s-a intamplat in viata mea, de aia o iubesc si in sufletul meu e doar ea.
 

Personal 01 Ian 2008 09:47 am

LA MULTI ANI

La multi ani mie in primul rand, suna egoist dar cum nu s-au inghesuit prea multi sa o faca imi urez singura.
Dorinte la cumpana dintre ani?
Doar doua, ca fata mea sa vorbeasca, si a doua eu sa invat sa tac sa nu mai plictisesc pe nimeni, sa raman doar eu si sufletul meu.
Prima e mai greu, depinde doar de ea, sa se rupa de lumea ei si sa vrea sa vb deoarece intelege absolut tot chiar daca doamna doctor a considerat-o doar o debila autista, a doua dorinta necesita concentrare din partea mea, dar TREBUIE si am sa reusesc.

Personal 23 Dec 2007 09:19 am

LINISTE

Ar fi extraordinar daca in aceste momente de tihna deplina si moment al bilantului ne-am gandi si la cei nepastuiti de soarta, la cei ce n-au hainute si nici n-au cui sa-i spuna mama!! Oamenii au devenit indiferenti la problemele semenilor, dar cred ca acest flagel al nepasarii si ignorantei nu v-a atins.
Pace, fericire, implinire – pana la adanci batranete , alaturi de cei dragi!

Pagina următoare »


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X