Personal 23 Iul 2006 01:00 am

SICTIR

Azi m-am intalnit cu o prietena si cu un tip pe care il cunoscusem eu pe chat si i-lam dat ei.
Ma uitam la el, normal ca il studiam si ma gandeam de ce de cele mai multe ori cand ne descriem la o persoana necunoscuta , pe nevazute avem tendinta de a ne lauda…
Tipul era un om normal, banal cam laudaros si dupa umila mea parere nu era genul meu.
Acasa ma intrebam cam ce m-ar multumi, acel “genul” meu suna cam ciudat acum, nici eu nu sunt perfecta si poate multi ma considera aiurea. Caracterizam un om la prima vedere fara sa il cunoastem sau ce gandeste, doar dupa aspectul fizic. Cu varsta cred ca mi-am pierdut rabdarea sa cunosc omul in profunzimea lui, am devenit superficiala, accept cum e nu il schimb, dar daca nu il plac il elimin.
Am doar o prietena buna, nici ea nu ma accepta cum sunt, la toti cunoscutii nostri comuni simte mereu nevoia sa specifice ca “eu nu sunt ca ea”.Mai ales la partea masculina .
Uneori ma doare, alteori zambesc dar poate ea ma considera curva sau rea nu am intrebat-o poate candva o sa o fac, ptr ca eu am tupeul sa spun unui barbat ca nu il plac in fata, sau ce nu imi place din ce face el.
Poate e sinceritate, sau nesimtire cum cred unii, nu sunt o “doamna” sa perii oamenii sau sa ii pup in fund.
Unora barbati le place genul meu, eu ma consider de viata, mai nebuna decat majoritatea femeilor cu care am contact, vorbesc urat, gandesc vulgar, si nu mi-e rusine sa zambesc la un necunoscut pe strada.
Nu m-as schimba ptr nimeni, candva un om drag mie mi-a facut morala ca sunt cum sunt, dragul meu, tu ai pierdut, eu raman aceiasi poate si mai rea sau mai perversa, cei care privesc doar inainte in mentalitatea mea raman doar niste cai (sa nu zic gloabe ca suna urat).
Share and Enjoy:

Trackback This Post | Subscribe to the comments through RSS Feed

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X