Personal 29 Noi 2006 06:52 am

PRIETENIE

Nu mai tin minte ce luna era, dar sigur era intr-o dimineata de vara. Ca sa reusesc sa ma trezesc ca lumea imi beau cafeaua si intru pe mirc, e un ritual de dezmeticire, cand incep sa primesc jigniri si sa raspund la ele inseamna ca sunt treaza si ies.
El era acolo, cu un nick tentant si de acea m-am dat la el. De o seama cu mine, casatorit si el, ma ametise cu ce lucreaza, de fapt nici nu conta, omul ma interesa.
M-am dus sa il vad, lucreaza relativ aproape de casa mea, ne-am placut, avem cam aceleasi firi zapacite, nici unul nu stim ce vrem sau ce cautam, nu ne implicam in relatii avand deja familie.
Am ramas amici, ne salutam dimineata, imi beam cafeaua cu el pe mess cand avea timp iar uneori ne mai vedeam real. Mereu la ora 13, cam o ora o pierdea cu mine discutand banalitati, el fuma cateva tigari, la plecare daruindu-mi un pupic scurt.
Am incercat sa il lipesc de o prietena, nu a fost scanteia magica cred ca nu a iesit nimic.
Discutam cu el orice, stia ce greu o duc acasa, problemele mele cu fata, faptul ca nu am bani. S-a oferit sa ma ajute, cand nu aveam bani de cafea, sau cand hotarasem sa dau fata la cresa . Il plac pentru sufletul lui, daruieste fara sa astepte nimic in schimb, lucru rar in zilele noastre, mai ales la un barbat.
Relatia noastra a avut o perioada de raceala, concediu, munca lui, faptul ca am inceput si eu munca..
Cand am plecat de la fostul job l-am rugat sa imi gaseasca ceva de munca, orice.
M-a ajutat, mi-a zis dinainte ce ma asteapta, ca o sa fie greu, salariu mic , si sa nu ma astept la minuni.
Asa a fost, simteam ca sunt o rama, ma intorceam taras acasa de oboseala,dar aveam satisfactia ca muncesc si speranta ca va fi mai bine.
De multe ori am vrut sa imi bag picioarele in tot, sa renunt, ma gandeam la el si la faptul ca a crezut in mine, l-as fi deceptionat aratand ca sunt slaba.
Conteaza parerea lui pentru ca eu il consider prietenul meu.
Acum lucrand cu el am inteles multe, el sa se vada cu mine la ora 13 renunta sa mai manance, era pauza lui, nu are mai niciodata timp pentru el mereu fiind pe fuga.
Il plac cum il stiu eu, prietenul meu, nu dl director care are un par in fund, da este dur, cel mai important inspira teama, nu stiu in ce masura si respect pentru ca oamenii sunt falsi.
Uneori cand il vad trecand ma uit in ochii lui, au o caldura care nu arata mimica fetii, reflecta sufletul, imi insenineaza ziua. Chiar daca m-ar certa nu as putea sa ma supar pe el, o face din suflet vrand sa invat ceva, sa nu raman o idioata, poate crede in mine sau ramane acelasi om bun pe care il stiu.
Imi place cand e relaxat, uita de serviciu, imbraca un trening, il doare in fund aspectul lui sau hainele aiurea care nu tradeaza functia, ramane omul simplu care munceste pentru bani, care simt ca isi iubeste familia foarte mult, mai ales mama, care inca mai roseste sau se fastaceste daca te dai mai tare la el cu propuneri indecente. Un copil mare, zapacit ca si mine chiar daca nu recunoaste, si ma consider mandra daca m-ar putea numi si el prietena lui.
Share and Enjoy:

Trackback This Post | Subscribe to the comments through RSS Feed

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X