Personal 21 Ian 2007 07:03 pm

URA

De felul meu nu sunt uracioasa, nu imi place sa stau certata cu cineva, nu tin ura sau port pica pentru ca asa e firea mea.
O singura persoana m-a facut sa o urasc, in 10 ani de casnicie prin felul ei de a se purta cu mine soacra mea a reusit sa capete de la mine o ura permanenta.
O am in suflet, se manifesta prin indiferenta, sunt vorbe rele aruncate din prostie care pe mine m-au durut. Poate ca nu are suflet rau, dar faptul ca nu a fost de accord cu mine, ca nu a vrut nepoti , si multe altele stranse in timp.
 Multe lacrimi, durere, el era de accord cu ea, doar este mama lui, faptul ca nu am vrut sa stau in casa ei, independenta noastra, ca mi-am crescut copilul cum am considerat eu, ca nu m-am lasat umilita au facut ca in casnicia mea sa fie mereu discutii.
De ce scriu de ea, acum e la pat, vad cum se topeste, o pereche de ochi care nu mai exprima nimic, inspira doar mila, a murit si ura mea, ma gandeam ca asa o sa ajungem toti, la mila copiilor, cerand iertare, regretand poate ca nu am facut mai mult ptr ei.
Dumnezeu a iertat-o, a pedepsit-o altfel, uniica ei nepoata , Andreea nu o vrea, nu o iubeste, intra in crize isterice de plans doar cand o vede. De ce?
Nu stiu, poate simte ceva, lacrimile mele care au fost in ochi cand ea era in burta si mi-se dorea sa nasc pe gura.
Nu e influentata la 2 ani si 6 luni, copii simt, atat.
Iert, dar nu uit, o mana de carne si oase, sunt om, fac ce este corect pentru ca stiu ce inseamna o mama, rea sau buna, pentru el tot mama lui ramane. 
Share and Enjoy:

Trackback This Post | Subscribe to the comments through RSS Feed

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X